Oare sunt o fiică bună? Nu mi-am sunat bunica de 8 martie. Mă face asta o nepoată rea?
Nu știu când a fost ultima dată când un bărbat și-a adresat o astfel de întrebare. Oare când s-a privit el ultima oară în acești termeni dihotomici: bun sau rău?
Și nu vreau să fie un alt text care să creeze o ruptură și mai mare între femei și bărbați. Cred mult că locul nostru este împreună. Împreună să privim spre același punct, dar să fim diferit echipați. Fiindcă așa ne-a lăsat natura. Cum nu m-a învinovățit niciodată vreun bărbat că eu pot simți plăcerea și atunci când soarele îmi inundă corpul de căldură, așa nu voi învinovăți nici eu bărbații fiindcă au o luciditate admirabilă în situații stresante.
Apreciez ce este el și nu sunt eu, fiindcă mă apreciez pe mine când mă uit la el.
Și nu credeam că mă voi întoarce la scris. Scriam în liceu, mai exact până în clasa a 12-a, mult. Scriam inițial fiindcă îmi plăcea, apoi că am avut un blog și apoi fiindcă voiam să îmi explic realitatea celuilalt în absența lui. Da, ai putea spune că era mai simplu să îl/o întreb. Dar atunci cum îmi mai dezvoltam eu invers mușchiul de a verbaliza (și) propriile nevoi?
În mintea noastră, realitatea poate arăta așa cum vrem noi. Și ai mei s-au asigurat că au plantat în grădina minții mele semințe bune. Bune în sensul de rezistente. Noroc că majoritatea plantelor nu au fost otrăvitoare. Noroc, fiindcă la cât de puternice aveau rădăcinile, ar fi fost dificil să le scot… ca pe buruieni. Dar în lipsă de buruieni în a mea curte, nu am știut să recunosc buruienile în societate.
Dar revenind la întrebările mele fără răspuns. Ca să știu dacă sunt sau nu o fiică, nepoată, iubită, prietenă bună, asta ar însemna să întreb persoana. Persoana-oglindă în care mi se răsfrânge o parte din identitate. Și aș putea să o întreb. De ce nu o fac? Frica de răspuns. Lipsa de încredere că persoana-oglindă îmi va da răspunsul sincer.
8 martie este despre femei, deci pe scurt este despre toți. Și îmi place mai mult să văd această sărbătoare prin lentila responsabilității colective, fiindcă asta ne obligă pe toți să fim mai buni, fiindcă azi suntem celebrați cu toții.
Și nu va fi despre un sărbătorit și invitații săi, ci asta ne obligă să fim buni cu toții, fiindcă în noi, în fiecare, este și o fărâmă de femeie, indiferent de ce vedem în oglindă când ne privim.
